Emma are 35 de ani. Ea a venit din Ucraina în Moldova, unde a aflat că este infectată cu HIV. Emma și-a împărtășit povestea despre lupta cu diagnosticul și sprijinul pe care l-a primit de la „Uniunea pentru Echitate și Sănătate”. Povestea ei este un exemplu de forță interioară, credință și sprijin, care ajută la depășirea celor mai dificile momente din viață.
Cum ați ajuns în Moldova și care a fost prima reacție la relocare?
– Am venit în Moldova odată cu începutul războiului. Mi-a fost greu să mă adaptez, mai ales din cauza costurilor ridicate ale serviciilor – electricitate, gaz, chiria apartamentului, care sunt mult mai scumpe decât în Ucraina.
Cu ce dificultăți v-ați confruntat de la sosirea în Moldova? Cât de greu v-a fost să găsiți ajutor?
– Cel mai greu a fost să fac față problemelor cotidiene și stresului emoțional. Ajutorul a fost greu de găsit, însă angajații «Uniunii pentru Echitate și Sănătate» au venit la centrul de plasament pentru refugiați și ne-au oferit sprijin.
De unde ați aflat despre «Uniunea pentru Echitate și Sănătate» și cum a fost prima întâlnire cu organizația?
– Am aflat despre angajații Uniunii la centrul pentru refugiați. Larisa Damaschin și Oksana Buzovici, care au venit acolo, s-au dovedit a fi persoane minunate, iar cu ajutorul lor a început povestea mea.
Ce fel de ajutor ați primit de la organizație și cum v-a influențat viața?
– Organizația mi-a oferit medicamente și a efectuat teste care au confirmat diagnosticul de HIV. A fost un șoc, însă sprijinul angajaților m-a ajutat să depășesc momentul.
Ce servicii sau tipuri de sprijin v-au fost cele mai necesare?
– Orice sprijin în situația noastră este de neprețuit. Cel mai important pentru mine au fost medicamentele și sprijinul moral.
Ați aflat despre diagnosticul dumneavoastră în Moldova. Ce sentimente ați avut?
– Când am aflat diagnosticul, a fost ca un coșmar. Am cerut să mi se facă un alt test. A fost atât de greu, încât nu puteam vorbi.
Cum faceți față provocărilor emoționale și psihologice legate de HIV, fiind departe de casă?
– Cel mai important este să crezi în Dumnezeu și să nu cazi pradă disperării. Larisa m-a sprijinit foarte mult, o sunam adesea pentru sprijin moral. De asemenea, medicul mi-a prescris antidepresive. Merg la biserică și mă rog.
Ce probleme există în accesul la tratament sau îngrijire medicală pentru persoanele care trăiesc cu HIV?
– Pentru mine, cea mai mare problemă este teama ca cineva dintre rude sau cunoscuți să afle despre diagnostic.
Simțiți sprijin și înțelegere din partea societății din Moldova față de persoanele care trăiesc cu HIV?
– Da, datorită «Uniunii pentru Echitate și Sănătate», am simțit cu adevărat grijă și înțelegere.
Ce sfat ați da altor refugiați cu HIV care s-ar putea afla într-o situație similară?
– Să creadă în Dumnezeu și să nu își piardă curajul. Acesta este cel mai important lucru. Încă nu pot crede că mi s-a întâmplat asta, dar este o realitate cu care se poate trăi.
Povestea Emei este o mărturie despre cum credința, sprijinul și forța interioară ajută la depășirea celor mai grele încercări. Organizații precum «Uniunea pentru Echitate și Sănătate» joacă un rol esențial în sprijinirea oamenilor aflați în situații dificile de viață.
