La data de 11.10.2025 Uniunea pentru Echitate și Sănătate a fost onorată să participe la desfășurarea primei sesiuni de informare pentru femeile refugiate din Ucraina, care locuiesc în municipiul Bălți, activitate care face parte din cadrul proiectului „Healthy women, strong communities – medical and psychological support for Ukrainian refugees in the Republic of Moldova”, inițiat și implementat de un grup de profesori dedicați de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, în parteneriat cu Centrul de Drept al Avocaților.
Această zi a adus împreună femei curioase și dornice să afle mai mult despre propriul corp și despre modul în care pot avea grijă de sănătatea lor. Discuțiile au abordat teme sensibile: caracteristicile ciclului menstrual și schimbările hormonale, infecțiile cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, precum și impactul psihologic al stigmatizării și fricii. Participantele au învățat despre chisturile ovariene, fibroamele uterine, despre virusul HPV și cancerul de col uterin, dar și despre importanța screeningului și a sprijinului emoțional în fața riscurilor oncologice.
În cadrul sesiunii au fost abordate și subiecte psihologice importante, precum impactul emoțional al infecțiilor cu transmitere sexuală și al HIV, stigmatizarea și frica asociate diagnozei, dar și trăirile emoționale în fața riscului oncologic.
Participantele au discutat despre importanța înțelegerii etapelor procesului de acceptare a unei diagnoze – de la șoc, negare și furie, până la acceptare și adaptare – și despre rolul suportului psihologic în fiecare etapă, pentru a învăța cum să reacționeze conștient, să-și gestioneze emoțiile și să-și reconstruiască încrederea în propriile resurse interioare.
Atmosfera a fost una de încredere – o conversație sinceră între femei care împărtășesc aceleași preocupări. Sesiunea s-a încheiat cu reflecții și feedback din partea participantelor, care au apreciat oportunitatea de a primi informație clară, în limbaj accesibil, într-un mediu prietenos și sigur.
#CentruldeDreptalAvocaților






