Pe 16 iunie 2026, la Centrul de plasament pentru copii în situație de risc „Drumul spre Casă” din municipiul Bălți, Uniunea pentru Echitate și Sănătate a organizat atelierul „Drumul spre încredere”, organizat în cadrul Programului „Bălți – Capitala Tineretului 2026”.
Pe parcursul zilei, 16 copii și adolescenți, alături de specialiști ai centrului, au participat la activități interactive de cunoaștere, comunicare, cooperare și dezvoltare personală. Prin jocuri de echipă, exerciții de încredere și activități creative, participanții au avut ocazia să își dezvolte relațiile cu ceilalți, să își descopere punctele forte și să își exprime emoțiile într-un spațiu sigur și prietenos.
Un moment special al zilei a fost exercițiul de art-terapie „Supereroul din interiorul meu”, în cadrul căruia copiii au ilustrat prin desene ceea ce le oferă protecție, siguranță și inspirație. Pentru unii, supereroul a fost casa, pentru alții natura, iar pentru alții personaje cunoscute care îi ajută să lupte cu dificultățile și să creadă în propriile puteri.
Activitatea a demonstrat încă o dată cât de important este să oferim copiilor și adolescenților aflați în situații de vulnerabilitate oportunități de conectare, exprimare și dezvoltare personală.
Activitatea face parte din Programul „Bălți – Capitala Tineretului din Republica Moldova 2026”, implementat de Uniunea pentru Echitate și Sănătate, în parteneriat cu Primăria municipiului Bălți, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret și susținut de Ministerul Educației și Cercetării.
#MinisterulEducațieișiCercetării #AgențiaNaționalăpentruTineret #BaltiCapitalaTineretului2026 #PrimăriaMunicipiuluiBălți










