Mihail, un refugiat ucrainean în vârstă de 26 de ani, a reușit să găsească sprijin în Moldova datorită eforturilor „Uniunii pentru echitate și sănătate”. Organizația i-a asigurat cazare temporară și l-a ajutat cu produse alimentare, atunci când s-a aflat într-o țară străină fără suport. Datorită sprijinului lor, Mihail a reușit să facă față primelor dificultăți și să înceapă o nouă viață, continuându-și drumul în Europa.
Cum ați luat decizia de a părăsi Ucraina și cum a decurs drumul spre Moldova?
— Decizia de a pleca a fost grea, dar, de fapt, nu aveam de ales. Au început să mă contacteze angajații comisariatului militar, încercând să mă ia la război. Presiunea a devenit atât de mare încât nu vedeam altă cale de ieșire decât fuga. Drumul a fost dificil: am călătorit pe jos mult timp și chiar am traversat un râu pentru a ajunge în siguranță. A fost dureros, dar frica de a fi prins era mai puternică.
De ce ați ales Moldova ca prim loc de refugiu?
— În realitate, nu am avut de ales. Am mers în direcția în care era mai realist să trec frontiera. Moldova era pe drum și destul de aproape pentru a ajunge acolo. Totul a fost făcut pentru a putea scăpa și a-mi salva viața.
Cum ați reușit să găsiți sprijin de la „Uniunea pentru echitate și sănătate”? Ce servicii v-au oferit?
— A fost, probabil, o mare întâmplare pe care o consider un noroc adevărat. În prima zi în Moldova, m-am angajat într-o muncă grea, unde am cunoscut o persoană care o știa pe o angajată a acestei organizații. Ea a răspuns imediat și m-a ajutat. „Uniunea pentru echitate și sănătate” mi-a oferit cazare pentru primele două săptămâni, ceea ce a fost o salvare. De asemenea, mi-au dat tichete pentru a cumpăra produse alimentare. În plus, mi-au oferit sprijin moral, sfaturi și ajutor cu documentele. Aceasta a fost extrem de valoroasă pentru mine în acel moment.
Ce dificultăți ați întâmpinat la integrarea în Moldova, dacă au existat?
— Oh, au fost multe dificultăți. În primul rând, obținerea azilului temporar. Acesta a fost un proces de durată. Apoi au fost probleme cu găsirea unui loc de muncă – totul a fost foarte complicat, neștiind legile locale și limba. Dar, cu ajutorul „Uniunii”, am reușit să mă adaptez treptat.
De ce ați decis să vă continuați drumul într-o altă țară după ce ați primit ajutor în Moldova?
— Nu am simțit sprijinul statului în Moldova. Apreciez ajutorul „Uniunii pentru echitate și sănătate”, dar, în general, nu am simțit sprijin din partea statului. De aceea am decis să merg mai departe, într-un loc unde aș putea construi o viață mai stabilă.
În ce țară ați mers și ce v-a influențat alegerea?
— Am plecat în Germania. Se vorbește mult despre pachetele sociale și sprijinul pentru refugiați de acolo. Știam că acolo voi putea primi cazare și alte condiții, așa că am decis să încerc să-mi construiesc o nouă viață în această țară.
Care a fost prima impresie despre noua țară? Cum diferă ea de Ucraina și Moldova?
— Sincer, la început a fost dificil. Nu știam limba, iar oamenii de aici mi s-au părut diferiți, mai puțin deschiși. Însă diferența principală este atitudinea statului față de refugiați. În Germania, dacă ai orice fel de documente, nu vei fi lăsat fără sprijin. Aici mi-au oferit cazare automat, spre deosebire de Moldova, unde a trebuit să caut ajutor prin intermediul cunoștințelor.
Simțiți sprijinul în noua țară în comparație cu cel primit în Moldova?
— Da, simt sprijinul. Aici mi-au oferit cazare imediat și primesc un venit minim pentru că sunt refugiat. Acest lucru face viața mult mai ușoară, pentru că nu trebuie să-mi caut adăpost prin intermediul cunoștințelor. Asta, desigur, îmi oferă un sentiment de stabilitate.
În perioada în care vă aflați în Moldova, ați luptat cu adicția. Cum este accesul la tratament și sprijin pentru persoanele cu dependență în Ucraina, Moldova și Germania?
— Da, a fost o provocare majoră. Mă luptam cu dependența încă de dinainte de război și continuam tratamentul cu terapie de metadonă, când era posibil. În Ucraina, astfel de medicamente erau destul de accesibile, deși, de obicei, contra cost. În Moldova, situația era diferită: totul se desfășura prin canale oficiale și era controlat de organizații speciale, inclusiv de „Uniunea pentru echitate și sănătate”. Cu ajutorul lor, am reușit să continui tratamentul în Moldova, iar acest lucru a facilitat mult adaptarea. În Germania, accesul la terapie este mai complicat, dar, din fericire, am reușit să întrerup consumul.
Cum vedeți viitorul dumneavoastră? Plănuiți să vă întoarceți în Ucraina după încheierea conflictului?
— Viitorul este încă incert. Pe de o parte, vreau să mă întorc în Ucraina, dar înțeleg că, dacă nu vor exista perspective după conflict, cel mai probabil voi rămâne în Europa și voi încerca să mă integrez aici. Timpul va decide.
Cum vă raportați la cei care au rămas în Ucraina? Păstrați legătura cu familia și prietenii?
— Bineînțeles, păstrez legătura cu familia și prietenii. Mulți dintre ei au rămas acolo. Încerc să îi încurajez, dar dacă situația devine prea periculoasă pentru ei, le spun să nu se teamă să părăsească Ucraina, dacă va fi necesar pentru supraviețuirea lor.
